Tragedie într-o familie din Tulcea. Alex Mădălin, un tânăr de 20 de ani, a murit după ce a intrat cu mașina într-un copac pe DN 22 (E 87), între localitățile Măcin și Jijila din județul Tulcea.
Accidentul a avut loc joi seara, 2 decembrie.
IPJ Tulcea a transmis că “din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit că un tânăr de 20 de ani, din orașul Măcin, județul Tulcea, în timp ce conducea un auto din direcția Măcin către Jijila, ar fi pătruns pe contrasens, părăsind partea carosabilă, intrând în coliziune cu un copac aflat pe marginea drumului. În urma impactului a rezultat decesul tânărului de 20 de ani”.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și efectuează verificări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii incidentului, a mai precizat Poliția.
Tânărul se afla singur în mașină.
“La fața locului s-au deplasat militarii din cadrul Secției de Pompieri Măcin, cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere.Din nefericire, tânărul prezenta semne incompatibile cu viața, iar echipajul Serviciului Județean de Ambulanță a pronunțat decesul”, a informat la rândul său ISU Tulcea.
Alex Mădălin împlinise 20 de ani pe 13 octombrie, ne-a dezvăluit o fostă colegă. Familia lui este în Italia, iar tânărul locuia cu fratele lui de 18 ani, conform aceleași surse.
Unii cunoscuți vehiculează ipoteza că tânărul ar fi vrut să se sinucidă ca urmare a unei decepții sentimentale.
“S a despărțit iubita lui de el, și el de supărare a intrat intr un copac cu viteză. Au citit polițiștii mesajele”, ne-a declarat fosta colegă. Băiatul lucra la șantierul naval Vard Tulcea.
Tragedia i-a șocat pe toți cei care cunosc familia tânărului. Zeci de mesaje de condoleanțe și de susținere au fost transmise către bunica lui Alex Mădălin, care și-a pierdut acum nepotul, după ce i-a murit și fiul. Tatăl lui Alex este decedat.
“Este mort de 12 ani. A căzut în Dunăre cu scuterul”,, ne-a spus fosta colegă a băiatului despre tatăl acestuia.




Tot pe 2 decembrie, dar în 2020, Marius Rădoi, fiul adjunctului Poliției Olt, a murit într-un accident produs în comuna Negreni, judeţul Olt.
Tânărul a pierdut controlul volanului, a derapat şi a lovit un cap de pod de pe marginea drumului. Era singur în autoturism.
În ianuarie anul acesta, Marius, care era student, ar fi împlinit 20 de ani.