Mașină răsturnată pe munte. Ștefan, Ștefania, Teodor și Alecsandra n-au mai avut nicio șansă

Tragedie de proporții în zona montană Portăreasa din județul Argeș. O plimbare cu mașina pe un drum de munte s-a încheiat tragic pe 23 august 2025 pentru un grup de tineri.

Patru tineri cu vârste cuprinse între 20 și 23 de ani au murit, iar un al cincilea a fost rănit, după ce mașina de teren condusă de unul dintre decedați s-a prăbușit sute de metri într-o vale.

Tinerii plecaseră sâmbătă dimineața pe un drum dificil de munte cu un Suzuki Grand Vitara, cumpărat cu doar trei zile înainte. În jurul orei 5.00 ar fi plecat spre Vârful Iezer pentru a vedea răsăritul. La volan se afla Ștefan, care avea aproape 21 de ani, iar alături de el logodnica sa, Ștefania, și alți trei prieteni: Teodor, Alecsandra și Costin.

În zona Colții Caprei – Portăreasa mașina s-a rostogolit în gol.

Doar Costin a supraviețuit, după ce a sărit din mașină, potrivit medicului de pe Ambulanță. A fost descoperit ore bune după accident de către culegători de ciuperci.

 „Supraviețuitorul, l-am întrebat și mi-a spus că șoferul ar fi încercat să vadă puterea mașinii, a pierdut controlul volanului și s-au dus în râpă”, a declarat Cristian Toma, Salvamont Argeș.

Cauzele pot fi multiple şi niciuna dintre ele nu era exclusă imediat după producerea tragediei.

„Clar că au derapat undeva. După părerea mea, a fost lipsa de experienţă a şoferului. În mod normal, acolo nu cred că era un loc de unde o maşină să cadă”, a declarat pentru News.ro şeful Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu. 

Tinerii studiaseră sau studiau la Universitatea Transilvania din Brașov.

Durerea familiilor este de neînchipuit.

Lasă un comentariu