Drame sfâşietoare petrecute pe şosele şi în 2025. Printre victime, motociclişti de 19, 20 şi 21 de ani. Iată doar câteva dintre ele.
CONSTANTA
Mircea, un tânăr în vârstă de 25 de ani ce făcea parte din Crucea Roșie Constanța, a decedat după ce mașina condusă de un prieten, în care se aflau cinci persoane, s-a răsturnat.
Ce au constatat polițiștii
”La data de 20 august a.c., în jurul orei 01.20, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.C. 86, în apropierea localității Sibioara, s-a produs un accident rutier.
Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că un bărbat, de 23 de ani, ar fi condus un autoturism, ar fi pierdut controlul direcției, iar vehiculul s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile.
În urma accidentului rutier a decedat un bărbat, de 25 de ani, iar șoferul a fost rănit grav.
Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiind transportat la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză cercetările sunt continuate de polițiști”, a transmis IPJ Constanța.
Șoc pentru cei care l-au cunoscut
”Cu profundă durere, deplângem pierderea colegului nostru Mircea Pană într-un tragic accident de circulație petrecut în cursul nopții trecute.
Suntem cu toții în stare de șoc și nu putem crede că de azi înainte ne vei zâmbi doar din fotografii!
Îți mulțumim, Mircea, pentru tot ce ai făcut pentru Crucea Roșie, pentru contribuția adusă în cei aproape 10 ani de voluntariat! Cu siguranță nu vei fi uitat!
Să ne veghezi și de acolo, de sus!
Condoleanțe familiei!”, au transmis reprezentanții Crucii Roșii Constanța.

IAȘI
Silviu, un tânăr de 24 de ani, a murit după ce a intrat cu mașina pe contrasens și s-a izbit de un autoturism. A suferit răni grave și a decedat după câteva ore la spital.
„La data de 16 august a.c., în jurul orei 21:50, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza comunei Stolniceni-Prăjescu, județul Iași. Din primele verificări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din județul Iași, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sensul opus, condus de un șofer de 22 de ani, din județul Botoșani. În urma impactului, ambii conducători auto au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Ulterior, tânărul de 24 de ani a decedat. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului rutier”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

VRANCEA
O glumă deplasată cu mașina a condus la moartea lui Alexandru Muraru, un tânăr polițist din Vrancea, care avea 22 de ani.
Tânărul polițist și doi prieteni au plecat la plimbare cu o mașină prin comuna Jariștea, județul Vrancea. Polițistul și unul dintre prieteni s-ar fi urcat pe capota autoturismului. La un moment dat, șoferul ar fi pus o frână bruscă, moment în care cei doi au căzut și s-au lovit de carosabil. Inițial, nu au sunat la 112, deoarece păreau bine, însă, după câteva ore, tânărului polițist i s-a făcut rău. A fost chemată ambulanța, fiind transportat la spital. Starea polițistului s-a agravat și a murit la spital câteva zile mai târziu.
Accidentul stupid a avut loc în noaptea de 2 spre 3 august.
Alexandru lucra la Poliția Transporturi Feroviare și era student la Drept. In trecut a fost handbalist de performanță.
Șoferul care conducea mașina este anchetat de Poliție. El este student la Academia Militară.

GALAȚI
Dragoş, un tânăr motociclist de 19 ani, a fost ucis pe data de 2 august de un şofer care s-a urcat băut la volan.
Tragedia s-a produs în jurul orei 18:09, pe Drumul Național 25, în interiorul localității Tudor Vladimirescu, județul Galați.
Din primele cercetări efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Galați – Tecuci, ar fi intrat în coliziune față-spate cu o motocicletă oprită într-o coloană de autovehicule.
În urma impactului, motocicleta a fost proiectată în alte două autoturisme aflate în fața sa, conduse de doi bărbați cu vârstele de 40, respectiv 43 de ani. În urma evenimentului rutier, a rezultat decesul conducătorului motocicletei, un tânăr în vârstă de 19 ani, din Galați, precum și avarierea celor patru vehicule implicate.
Conducătorul autoturismului în vârstă de 36 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 1,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Rezultatele testării celorlalți doi conducători auto au fost negative.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. Conducătorul auto a fost reţinut pentru 24 de ore şi urma să fie prezentat în instanţă pentru mandat de arestare preventivă.
Băiatul ucis făcea parte din echipa unui restaurant din Galaţi.
“Cu profundă durere anunțăm pierderea colegului nostru, Dragoș Cristea, din echipa restaurantului Galați, care a decedat în urma unui tragic accident rutier. Avea doar 19 ani și un viitor promițător în față. Suntem alături de familia îndurerată în aceste momente grele și transmitem sincere condoleanțe. Dragoș va rămâne mereu în inimile noastre”, a transmis compania.

ILFOV
Robert, un polițist de doar 20 de ani, a murit într-un accident rutier în timp ce se afla pe motocicleta.
Tragedia s-a petrecut pe 30 iulie în Popesti-Leordeni (județul Ilfov) pe strada Leordeni – intersectie cu DNCB.
Potrivit martorilor, poliţistul aflat în timpul liber pe motor, ar fi circulat regulamentar. Şoferul unui tir aflat în mers, nu i-ar fi acordat prioritate şi l-a lovit frontal. Impactul a fost atât de violent încât trupul motociclistului a fost proiectat într-o autoutilitară care ar fi circulat regulamentar, pe sensul opus.
Sosit la fața locului, medicul de la ambulanță nu a mai putut face nimic pentru tânărul polițist. Impactul i-a fost fatal. La locul accidentului, colegii polițistului au efectuat cercetarea şi i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ. Oamenii legii au deschis un dosar pentru ucidere din culpă şi cercetează tragedia.
Polițistul care şi-a pierdut viața în cumplitul accident era din judeţul Olt, Robert Miloș avea 20 de ani şi lucra în cadrul IPJ Ilfov de anul trecut.

BISTRIȚA NASAUD
Un tânăr de 18 ani a murit. iar alţi doi, de 19 şi 20 de ani, au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat luni dimineaţă, 21 iulie, în comuna Leşu, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Şoferul, de 19 ani, avea 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
”În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Sângeorz-Băi au fost solicitaţi să intervină la un eveniment rutier semnalat pe Drumul Comunal 4, în Leşu. La locul accidentului poliţiştii au constatat faptul că un autoturism condus de un tânăr de 19 ani din Leşu a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat. În urma accidentului, din nefericire, un tânăr de 18 ani din Lunca Leşului şi-a pierdut viaţa, rezultând totodată rănirea şoferului şi a unui alt pasager de 20 de ani”, precizează IPJ Bistriţa – Năsăud.
Testarea cu aparatul etilotest a şoferului a indicat valoarea de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, la spital fiind totodată dispusă recoltarea de mostre biologice.
NEAMȚ
O tânără de 20 de ani a murit, iar alți trei pasageri au fost răniți în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de 20 iulie 2025, la ieșirea din Târgu-Neamț spre localitatea Topolița, comuna Grumăzești.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp o tânăra în vârstă de 20 de ani, din Crăcăoani, conducea un autoturism pe strada Ion Creangă, din orașul Târgu-Neamț, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un podeț betonat. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul tinerei și rănirea altor trei persoane, pasageri în autoturism, cu vârste de 16, 17, respectiv 18 ani, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, inspectorul principal Ramona Ciofu.
Cei trei tineri răniți au fost transportați la Centrul de Primiri Urgențe Târgu-Neamț.

BIHOR
S-a răsturnat în albia pârâului Valea Iadului. Un tânăr 19 ani a murit. El era pasager într-un autoturism condus de un șofer de 20 de ani care a suferit doar leziuni ușoare.
La data de 19 iulie a.c., la ora 12.32, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au fost sesizați, în urma unui apel, primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin SNUAU 112 că, pe drumul județean 108J, în comuna Curățele, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului de polițiștii rutieri beiușeni, s-a constatat că, un tânăr, de 20 de ani, din localitatea Camăr, județul Sălaj, în timp ce conducea un autoturism, pe direcția Coada Lacului – Stâna de Vale, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pierdut controlul asupra direcției, ar fi părăsit partea carosabilă prin partea stângă a direcției sale de deplasare și s-a răsturnat în albia pârâului Valea Iadului.
În urma accidentului rutier, un tânăr, de 19 ani, din aceeași localitate, pasager în autoturism, a suferit leziuni care, din nefericire, i-au provocat decesul, la fața locului.
De asemenea, conducătorul autoturismului a suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.
Rezultatul testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a relevat faptul că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii Biroului Rutier Beiuș continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

VRANCEA
Pe 18 iulie, George Melinte, un tânăr de 18 ani, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud, a decedat în accident cu motocicleta.
Motocicleta pe care o conducea s-a izbit de un autoturism pe DN2-E85, între Mărășești și Domnești. Atât tânărul cât și șoferul, un bărbat de 77 de ani, au murit pe loc.

BACĂU
Un tânăr de 20 de ani din județul Neamț și-a pierdut viața după ce autoplatforma pe care o conducea a ieșit de pe carosabil și a intrat într-un copac.
Tragedia rutieră a avut loc luni, 30 iunie 2025, în jurul orei 03:40, în afara localității Răcăciuni, din județul Bacău.
În același autovehicul se afla și un pasager, în vârstă de 28 de ani, tot din județul Neamț, care a suferit leziuni și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale

RAMNICU VALCEA
Eduard și Narcis, doi tineri de 23 și 24 de ani, au murit carbonizați după ce au intrat cu maşina într-o conductă de termoficare fugind de Poliție.
Prins cu viteză mare, șoferul nu a oprit la semnalele agenților și a continuat cursa care le-a adus sfârșitul.
Tragedia s-a produs pe 29 iunie 2025, în jurul orei 01.30, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea.
Poliția despre accident:
”În timpul unei acțiuni desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea, un autoturism a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 185 km/h pe bulevardul Dem Rădulescu.
Conducătorul auto nu a oprit la semnalele regulamentare ale polițiștilor, continuând deplasarea. Echipajul de poliție a pornit în urmărirea acestuia, autoturismul fiind ulterior identificat în flăcări, în urma unui accident. Din primele verificări, reiese că vehiculul a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un ansamblu de țevi de termoficare, amplasate în afara drumului public. În urma impactului, atât conducătorul auto, cât și pasagerul din dreapta, ambii bărbați, au decedat. Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului”.
Conform unor surse citate de Observator, șoferul avea permis de conducere de 5 ani, timp în care a primit 32 de sancțiuni rutiere dintre care 4 pentru viteză. Mașina implicată în accident fusese cumpărată înainte de producerea tragediei.

BOTOȘANI
Andrei Gabriel și Alexandru, doi tineri de 21 și 18 ani, au murit după ce mașina condusă de Gabriel a intrat pe contrasens.
Accidentul mortal cumplit a avut loc joi noapte, 19 iunie, pe E58, la doar câţiva kilometri de municipiul Botoşani.
Şoferul maşinii, în care se aflau alţi trei pasageri, a pierdut controlul volanului într-o curbă extrem de periculoasă şi a ajuns pe contrasens, unde a intrat frontal într-o ambulanţă.


MARAMUREȘ
Darius, un şofer de doar 18 ani, ce îşi luase permisul cu o lună în urmă, şi-a pierdut viaţa pe 15 iunie, după ce a pierdut controlul volanului şi s-a izbit violent de o casă din localitatea Cătălina. Darius circula cu viteza foarte mare, nu a frânat, iar imediat dupa tragedie unii cunoscuţi au transmis în mediul online că băiatul de fapt s-ar fi sinucis. Varianta suicidului a fost vehiculată şi din cauza unor postări pe reţelele de socializare în care Darius ar fi pornit o numărătoare inversă. Cu o zi înainte de accident, a scris „a mai rămas o zi…”.
Poliţia despre accident
„Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că un tânăr de 18 ani, care conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul direcției de mers într-o curbă la dreapta, iar autoturismul a intrat în coliziune cu un imobil. În urma impactului, tânărul de la volan a suferit leziuni incompatibile cu viața. Cadavrul acestuia a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei. Creșterea vitezei sporește riscul de producere a accidentelor și reduce considerabil capacitatea de reacție și control asupra vehiculului, mai ales în cazul persoanelor fără experiență. Acțiunile polițiștilor din acest weekend au impus aplicarea unui număr ridicat de sancțiuni contravenționale, ca urmare a depistării celor care ar fi putut pune în pericol siguranța pe drumurile publice. Ieri, în doar trei ore au fost depistați 164 de conducători auto care au depășit limitele legale de viteză. Singurul scop al acțiunii a fost reducerea numărului de victime.
Transmitem condoleanțe familiei și revenim cu necesitatea de a circula cu prudență, de a fi responsabili și a alege siguranța! Un moment de neatenție face diferența între un drum sigur și o tragedie!”, au comunicat reprezentanţii IPJ Maramureş.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările pentru documentarea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs nenorocirea.
Maşina fusese primită cadou chiar de la tatăl lui.
„El a zis că merge înapoi să bea un suc la magazin. Şi că se întoarce. Să nu închid porţile. A durat o jumătate de oră. Nu l-am sunat. Am aflat ce a păţit. Nu era supărat. Nu îmi dau seama de ce a mers cu viteză. Oboseală. Nu ştiu. S-a întâmplat ceva. A condus foarte bine de când şi-a luat permisul. L-a luat din prima. Pur şi simplu o tragedie. Nu ştiu ce să mai spus. Sunt foarte necăzit. Nicio frână, nimic. Să i se fi făcut rău la volan..Nu ştiu. Am discutat să nu mai meargă, că avem suc acasă. Aseară, dacă nu pleca de acasă nu s-ar fi întâmplat”, a declarat tatăl lui Darius.
Ce spun vecini
„Nu ştiu ce s-a întâmplat cu el. În ce anturaj a intrat. Că s-a cam pierdut. I-a luat maşină că şi-a dorit. Toate poftele i-a făcut. Anul trecut, a furat bani din casă”. „A fost viteză mare. A distrus tot în casă. Mobilă, tot. O bubuitura ca şi cum ar fi dat cu bomba atomică”, au spus vecinii, conform Observator.


GALATI
Mario şi Florina, doi frați de 18 şi 21 de ani, au murit după ce maşina în care se aflau, condusă de un prieten fără permis, a intrat într-un TIR parcat pe marginea drumului. Tragedia s-a produs in noaptea de 12 iunie spre 13 iunie în jurul orei 2:00, pe DJ 252, în apropierea localității Podoleni din judeţul Galaţi.
„Din primele cercetări, a reieșit că un autoturism condus de o persoană neidentificată, care se deplasa dinspre localitatea Movileni către DN 25, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu o semiremorcă staționată pe acostamentul din partea dreaptă a direcției de deplasare. În urma impactului, două persoane aflate în autoturism – un tânăr de 18 ani și o femeie de 21 de ani, ambii din localitatea Podoleni – au decedat. De asemenea, o tânără de 18 ani, din aceeași localitate, pasageră în același autoturism, a fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviințarea polițiștilor, fiind efectuate cercetări pentru identificarea acestuia”, au transmis reprezentanții IPJ Galați.
Ulterior, în urma verificărilor efectuate, a fost identificat și depistat conducătorul autoturismului, fiind vorba despre un tânăr de 23 de ani, din localitatea Ivești, județul Galați. De asemenea s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Polițiști au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Si fata de 18 ani ce fusese rănită a murit ulterior la spital

BISTRIȚA-NĂSĂUD
Remus, un tânăr de 19 ani, a decedat, după ce mașina condusă de un prieten s-a izbit de un cap de pod.
Accidentul s-a petrecut în noaptea de 1/2 iunie, pe DJ172 G, în Dorolea. În autoturism se aflau 3 tineri, de 18 și 19 ani, prieteni.
Potrivit polițiștilor, șoferul autoturismului a pierdut controlul volanului și a izbit cu putere un cap de podeț. În urma impactului violent, doi dintre tineri, pasagerii, au intrat în stop cardio-respirator, conform presei locale.
Unul dintre ei a fost scos din stopul cardio-respirator, în timp ce altul a decedat la scurt timp după ce a ajuns la spital. Tânărul decedat se numea Remus Tămășoi și era din Rusu Bârgăului. Acesta era prieten din copilărie cu șoferul și vecin.
Tânărul locuia cu bunica sa, părinții săi fiind la muncă în Irlanda. Era singurul copil al familiei. Părinții tânărului au transmis mesaje sfâșietoare.
„Am pierdut ce am avut mai scump pe această lume, nu ai vrut să ne aștepți, ai pierdut nevinovat o luptă în care eu, tatăl tău, nu am putut să te apăr, lupta cu capriciile tinereții. Ne lași singuri, ai nimănui cu o durere care niciodată nu se va termina”, a transmis pe Facebook, tatăl tânărului.
„Dragu` lu` mama, Dumnezeu mi te-a luat prea devreme de lângă noi… Mi-a zdrobit sufletul și inima din mine. Te-am iubit foarte mult, aveam vise împreună, dar acum s-a spulberat totul în viața noastră. Dumnezeu să te odihnească, îngerașu lu` mama!”, a fost mesajul mamei tânărului.


PRAHOVA
Sfârşit tragic pentru Valentin, un poliţist de 21 de ani. Poliţistul a murit pe 22 mai într-un cumplit accident rutier petrecut pe un drum comunal din localitatea Bălţeşti, judeţul Prahova. Valentin a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat, fiind proiectat în afara autoturismului. Nu s-a mai putut face nimic pentru el.
Poliţia, despre accident
În seara zilei de 22 mai 2025, în jurul orei 23:00, pe Drumul Comunal 45, în afara localității Bălțești, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autoturism care se deplasa din direcția Bălțești către Podenii Noi.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și din primele verificări efectuate au constatat faptul că un tânăr de 21 aflat la volanul unui autoturism ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi ieșit în afara părții carosabile și ulterior s-ar fi răsturnat.
În urma impactului, conducătorul auto a fost proiectat în afara autoturismului, rezultând decesul acestuia la fața locului.
Cercetările sunt desfășurate de către polițiști în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

BIHOR
Pe 3 mai, un motociclist de 20 de ani a murit la Salonta după ce un șofer nu ar fi acordat prioritate de trecere.
„Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că, un bărbat de 37 de ani, din Salonta, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Tincii, din municipiul Salonta, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi efectuat un viraj la stânga, către strada Rozvány György, nu ar fi acordat prioritate de trecere și ar fi intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă, din sens opus, de un tânăr de 20 de ani, din municipiul Salonta”, a transmis reprezentantul IPJ Bihor.
În urma accidentului rutier, tânărul de 20 de ani a suferit multiple leziuni, care, din nefericire, i-au provocat decesul, la fața locului.
În urma testării conducătorului autoturismului cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.

NEAMT
Un tânăr de 19 ani aflat pe motocicletă a murit pe 3 mai într-un accident rutier produs în Crăcăoani, județul Neamț. Motocicleta pe care se afla victima a fost lovită de o mașină care nu ar fi respectat semnul STOP.
La data de 3 mai 2025, ora 22:40, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier grav, pe DN 15C, în localitatea Crăcăoani. Din primele verificări a rezultat că un tânăr de 21 de ani, din județul Iași, aflat la volanul unui autoturism care circula pe DC 163, nu a respectat semnificația indicatorului „STOP” la intersecția cu DN 15C și a pătruns în intersecție, acroșând o motocicletă condusă de un tânăr de 19 ani din Târgu-Neamț.
În urma impactului, motociclistul a fost grav rănit, fiind găsit în stare de inconștiență de către echipajele medicale. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipajul SAJ, medicul de pe ambulanța SMURD TIM a declarat decesul tânărului.
Alte patru persoane – doi tineri de 21 de ani, fată de 16 ani (șoferul și 2 pasageri din mașină) și o tânără de 19 ani (pasager pe motocicletă) – au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ și transportate la spital cu diferite traumatisme.
Toți ocupanții autoturismului s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor. Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totuși, în urma testării preliminare cu aparatul din dotare, au rezultat indicii privind posibila prezență a substanțelor psihoactive. Tânărul a fost condus la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice.
BRASOV
Tragedie cu doar câteva zile înainte de Paște pe DN 1, la Vlădeni, în județul Brașov. Un tânăr de doar 21 de ani, din Sighișoara, a murit pe 16 aprilie după ce a pierdut controlul motocicletei şi s-a răsturnat în afara carosabilului.
Conform IPJ Braşov, tânărul ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare a vehiculului, în condiţii ce urmează a fi stabilite, astfel că a ieşit în afara părţii carosabile.
„Din păcate, personalul medical sosit la faţa locului, în pofida manevrelor întreprinse, a declarat decesul pentru conducătorul motocicletei, de 21 de ani, din municipiul Sighişoara”, a transmis IPJ Braşov.

DOLJ
Sfârşit tragic şi pentru un tânăr de 19 ani care se afla, vineri, 11 aprilie. pe motocicletă. Tânărul a murit, după ce şoferul aflat în faţa lui ar fi frânat brusc, pe motiv ca i-ar fi explodat un cauciuc. Tragedia s-a produs pe DJ 552, în afara localităţii Bucovăț.
Ce spun polițiștii
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova care au stabilit faptul că un bărbat, de 49 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism din direcția Ciutura către Bucovăț, ar fi frânat brusc în urma exploziei unei anvelope și ar fi fost lovit din spate de un motociclu condus de un tânăr, 19 ani, din municipiul Craiova, care nu ar fi păstrat o distanţă corespunzătoare în mers.
În urma evenimentului rutier, din nefericire, tânărul de 19 ani a decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

PRAHOVA
Pe 4 aprilie, o șoferiță care nu s ar fi asigurat corespunzător i-a curmat viața lui Răzvan la doar 21 de ani. Tânărul se afla pe motocicletă, alături de o adolescentă de 15 ani, care a decedat și ea.
