Patru drame într-o zi de duminică – Doi tineri de 19 ani și doi soți polițiști au pierit

BISTRIȚA

Un tânăr de 19 ani din comuna bistriţeană Rebra a murit, duminică dimineaţa, 25 iunie, după ce s-a răsturnat cu maşina în curtea unui imobil din localitatea de domiciliu, la doar câteva case distanţă de casa lui. Tragedia s-a produs în jurul orei 4.00.

Tânărul obţinuse permisul de conducere în urmă cu patru luni, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Poliția – „Din primele date, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din localitate, a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în curtea unui imobil. În urma accidentului, din nefericire, tânărul a fost declarat decedat la locul evenimentului. Poliţiştii Serviciului Rutier continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă, urmând să stabilească cauzele şi modalitatea producerii evenimentului rutier”, a informat IPJ.

Site-ul local mesager24.ro a dezvăluit că victima este Daniel Bîrte, publicând o fotografie cu acesta. Familia băiatului se pregătea de nunta surorii tânărului în această perioadă.

CLUJ

Tot duminică dimineață, Ana și Lucas, doi tineri soți de 23 și 24 de ani, ambii polițiști, au murit în județul Cluj după ce mașina în care se aflau a ajuns pe contrasens și s-a izbit de un TIR.

„La data de 25 iunie a.c., în jurul orei 08.20, polițiștii au fost sesizați despre un accident rutier, produs pe DN1-E60, în localitatea Șaula, comuna Izvoru Crișului. Conform primelor cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un tânăr, de 23 de ani, din județul Vaslui, care circula cu autoturismul înspre Oradea, ajuns la km 522+300 m, într-o curbă la stânga ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule (cap tractor și cisternă), condus de un cetățean ucrainean, în vârstă de 51 de ani.

Din nefericire, echipajul medical ajuns la fața locului a constatat decesul tânărului de 23 de ani și a pasagerei, în vârstă de 24 de ani, aflată în autoturism. Testarea cu aparatul etilotest a conducătorului autotrenului a indicat rezultat negativ”, a transmis IPJ Cluj.

Tinerii erau polițiști și se căsătoriseră cu o săptămână în urmă. În luna august aveau programată nunta. Femeia era însărcinată.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj a declarat pentru site-ul local vremeanoua.ro că polițistul era detașat la Cluj dintr-o structură centrală a Ministerului de Interne. La Cluj fusese detașat într-o “misiune specială”.

NEAMȚ

Ziua de duminică, 25 iunie, a îndoliat și o familie din județul Neamț.

Ela, o tânără de 19 ani, pasageră într-un autoturism, și-a pierdut viața din cauza unui șofer de 19 ani.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce tânărul de 19 de ani conducea un autoturism în localitatea Bîra pe un sector de drum în curbă ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism ce se deplasa din sens opus, condus de un tânăr de 23 de ani, a precizat Poliția Neamț..

În urma impactului a rezultat rănirea celor doi conducători auto și decesul tinerei în vârstă de 19 ani, din Boghicea, pasager în autoturismul condus de tânărul de 23 de ani.

Cei doi conducători auto, au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Lasă un comentariu