CARAȘ-SEVERIN
Accident groaznic marți, 27 septembrie, pe DJ 608, în afara localității Borlova, județul Caraș-Severin.
Un tânăr de 19 ani, aflat la volanul unei mașini de teren, a murit după ce s-a răsturnat cu autoturismul într-o râpă în care se află un pârâu. Salvatorii ajunși la fața locului l-au găsit încarcerat sub apă.
Tragedia s-a produs după ora 12.00.
Poliția, despre accident
„În această după-amiază, la ora 12.14, pe DJ 608A, în afara localității Borlova s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unui tânăr de 19 ani, în următoarele împrejurări: Din primele cercetări s-a stabilit că, în timp ce un tânăr de 19 ani, din Borlova, conducea un autoturism din direcția Stațiunea Muntele Mic către Borlova, într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul direcției de mers, răsturnându-se cu autoturismul în albia pârâului și rămânând încarcerat în autovehicul, sub apă. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto, care se afla singur în autoturism. Polițiștii continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a transmis IPJ Caraș-Severin.

CONSTANȚA
Câteva ore mai târziu, în noaptea de 27/28 septembrie, un șofer în vârstă de 21 de ani a murit în județul Constanța după ce a intrat cu mașina într-un copac.
Polițiștii rutieri au fost sesizați în jurul orei 1.50 cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 2A, în orașul Hârșova.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism, condus de tânărul de 21 de ani a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac.
În urma impactului a rezultat decesul, la fața locului, a conducătorului auto.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, a transmis Poliția din Constanța.
Tânărul decedat în urma accidentului este Daniel Alexandru Cojocea, în vârstă de 21 de ani, din Hârșova. Familia sa a mai trecut printr-o tragedie anul trecut: tatăl băiatului a murit înecat în Dunăre.

MUREȘ
Pe 29 septembrie Ionuț Morar, un tânăr din Mureș, a murit în urma unui accident petrecut pe raza localității Solovăstru din acest județ.
„Un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a izbit într-un cap de pod, în interiorul acestuia se afla o victimă inconștientă și încarcerată. Pompierii au extras victima în cel mai scurt timp posibil, au predat-o echipajului medical aflat la fața locului și de îndată i s-au aplicat manevrele de resuscitare. Din nefericire, aceasta a fost declarată decedată de către medicul aflat la fața locului”, a informat ISU Mureș, despre accident.

NEAMȚ
Pe 9 octombrie, un tânăr în vârstă de 28 ani, a decedat în urma unui accident rutier produs de un şofer începător, în vârstă de 18 ani, pe DN 15, în localitatea Tarcău.
„Din cercetările preliminare efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un tânăr, de 18 ani, din Hangu, conducea un autoturism din direcţia Piatra-Neamţ spre Bicaz, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă şi intrând în coliziune cu un stâlp din beton, un indicator rutier şi un autoturism care era staţionat regulamentar, în condiţii ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor. Din nefericire, în urma evenimentului rutier, a rezultat decesul unui tânăr de 28 ani, din Hangu, pasager în autoturism”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Potrivit informațiilor obținute de presa locală, șoferul de 18 ani ar fi avut permis de aproximativ 3 săptămâni și venea de la o nuntă.
