Carnagiu pe DN 6: Trei tineri au murit într-o mașină strivită, un adolescent, azvârlit din camion

Patru tineri au decedat într-un cumplit accident rutier produs luni seară, 29 noiembrie, pe DN 6, între localitățile Cornea și Domașnea din județul Caraș-Severin. Un autoturism a fost strivit între un autocamion și un TIR, după ce șoferul camionului ar fi intrat pe contrasens.  În autoturismul implicat în accident se aflau trei tineri, iar şoferul avea doar 19 ani. Toţi trei au murit pe loc. Cei trei tineri decedați, toți din localitatea Cornea, aveau 18, 19 și 21 ani, potrivit localnicilor (foto). Un băiat de 14 ani este a patra persoană decedată. El era pasager în camion, nepotul șoferului.  Corpul său a fost găsit sub unul din cele două TIR-uri.

Poliția din Caraș-Severin, primele informații despre cum s-a produs tragedia

În timp ce un bărbat de 60 de ani conducea un autocamion pe DN 6, din direcția Caransebeș spre Orșova, în afara localității Cornea, la km 402+100 metri, drum în aliniament, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus pe contrasens de un tânăr de 19 ani.

În urma impactului, autoturismul a fost strivit între autocamion și un TIR înmatriculat în Bulgaria, condus din direcția Orșova spre Caransebeș, de un bărbat de 50 de ani.

Din accident a rezultat decesul a patru persoane: trei din autoturism și un pasager din autocamion.

Conducătorul autocamionului a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto de 50 și 60 de ani au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0.

 În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Andrei, Emanuel (Manu) și Ionuț, cei trei tineri decedați

Tânăr decedat și în Vâlcea

Un tânăr de 21 de ani, din Vâlcea, a decedat marți, 30 noiembrie, într-un accident rutier ce a avut loc în comuna Milcoiu, pe DN 7, la kilometru 156, la limita județelor Vâlcea cu Argeș.

Mașina condusă de tânăr s-a ciocnit frontal cu un TIR. Băiatul era singur în autoturism. Șoferul TIR-ului nu a fost rănit, el fiind testat cu aparatul etilotest, cu rezultat negativ.

Victima din Vâlcea – Sursa foto ziarulargesul.ro

Lasă un comentariu