Patru accidente mortale, cu șoferi de 19, 21, 22 și 23 de ani, în județele Cluj și Constanța. În numai două zile, în perioada 15-17 septembrie. Doi dintre tineri abia își serbaseră ziua de naștere.
Un grav accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule s-a produs, joi dimineață, 16 septembrie, în județul Cluj, în urma căruia a murit șoferul de 21 și un altul de 59 de ani. Accidentul a avut loc în Căpușu Mare, la ieșirea din localitate spre Gilău, pe DN1 E60.
IPJ Cluj a stabilit că șoferul în vârstă de 21 de ani, “din comuna Căpușu Mare, care se deplasa în direcția municipiului Cluj-Napoca a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule care îl preceda, iar ulterior autoturismul acestuia a pătruns pe sensul opus de mers, unde a avut loc un impact cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 59 de ani, din comuna Gilău. În urma impactului, a rezultat decesul celor doi conducători auto. Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind negativ”.
Pompieri a fost alertați în jurul orei 6.20, iar la fața locului au găsit un autoturism și o autoutilitară avariate, în care se aflau încarcerați șoferii celor două autovehicule. Ambii bărbați erau stop cardiorespirator și nu au mai putut fi salvați după manevrele de resuscitare, potrivit ISU Cluj. La fața locului se mai afla un ansamblu de autovehicule, respectiv autoturism și remorcă, care fusese acroșat în accident, însă ocupanții nu au solicitat consult medical, au mai precizat anterior salvatorii.
Apropiații au postat zeci de mesaje de regrete pe Facebook pentru Ionuț, tânărul decedat, despre care spun că avea de fapt 20 de ani (foto).
FOTO Accidentul în care a fost implicat Ionuț


Ionuț alături de prietena sa


Tot în județul Cluj, Dragoș Raul (foto), un tânăr de 22 de ani, a murit după ce a intrat cu mașina într-un camion cu lemne oprit la semafor. Accidentul s-a produs în noaptea de joi spre vineri în jurul orei 02:45, în Dej. Tânărul a fost găsit în stare de inconștiență, încarcerat, a fost transportat la spital, dar nu a mai putut fi salvat.
Polițiștii au arătat că un conducător auto în vârstă de 22 de ani, din județul Sălaj, care se deplasa dinspre Beclean înspre Dej a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule care era oprit pe partea carosabilă, la semaforul electric care indica culoarea roșie.
“Salvatorii au găsit un autoturism și un autocamion avariate, iar în cel din urmă se afla încarcerat șoferul, în stare de inconștiență și cu multiple traumatisme. Au fost întreprinse măsuri pentru extragerea rapidă a tânărului, având în vedere starea extrem de gravă a acestuia și faptul că autoturismul se afla contorsionat sub remorca camionului”, a transmis ISU Cluj.
Tânărul în vârstă de 22 de ani a fost preluat de ambulanță și transportat la spital. Nu a mai putut fi salvat, a murit la unitatea sanitară. Dragoș Raul era din satul Bârsău Mare (comuna Gâlgău) și împlinise 22 de ani de două zile, potrivit someseanul.ro. Tragedia e cu atât mai mare cu cât Dragoș era singurul copil al familiei. Tânărul absolvise liceul și visa să urmeze o carieră militară. Era totodată pasionat de mașini.
FOTO Accidentul în care a fost implicat Dragoș Raul





De asemenea, o șoferiță de 19 ani, Aliz Fustos, a murit după ce a lovit cu mașina un cal pe un sector de drum neiluminat, apoi automobilul a ajuns în șanț. Accidentul a avut loc miercuri, 15 septembrie, fiind sesizat în jurul orei 20:15. S-a întâmplat pe DJ161D, între localitățile Nireș și Mănăstirea, comuna Mica, județul Cluj.
“Conducătoarea unui autoturism, în vârstă de 19 ani, din comuna Mica, care se deplasa din direcția Nireș spre Mănăstirea, pe un sector de drum neiluminat, a intrat în coliziune cu un cal aflat pe drumul public, ulterior oprindu-se în șanțul aferent părții stângi a direcției de deplasare.
Ulterior descarcerării, conducătoarea a fost transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor și investigațiilor de specialitate”, a transmis IPJ Cluj.
La două zile după producerea accidentului, șoferița de 19 ani (foto) a decedat. Anunțul tragic a fost făcut chiar de către mama tinerei, pe pagina sa de Facebook.
FOTO Accidentul lui Aliz


O altă tragedie rutieră a avut loc în județul Constanța. Cătălin, un tânăr de 23 de ani, care își sărbătorise joi ziua de naștere, a murit după ce TIR-ul pe care-l conducea a ieșit de pe șosea și a căzut de la mare înălțime. Accidentul a avut loc vineri dimineață, 17 septembrie, în sensul giratoriu de la Agigea.
Polițiștii constănțeni au fost sesizați în jurul orei 05.00 cu privire la producerea unui accident rutier pe A4 – dinspre A2 către DN 39 A (Poarta 9 Port Constanța).
În urma cercetărilor, s-a stabilit că un bărbat, de 23 de ani, a condus un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor cu semiremorcă, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu rondoul unui sens giratoriu, ulterior părăsind partea carosabilă și căzând într-o prăpastie de aproximativ 20 de metri, au precizat oamenii legii.
Cătălin (foto), tânărul decedat cu TIR-ul, se mutase recent în comuna Mihail Kogălniceanu, iar joi își serbase ziua de naștere, conform presei din Constanța. TIR-ul îi aparținea, potrivit unor internauți.
Cătălin avea un erou – pe tatăl său. În 2019, tânărul posta un mesaj extrem de emoționant de ziua de naștere a părintelui:
Ii spun astazi La Multi Ani omului care m-a inspirat sa visez si sa muncesc din greu pentru a-mi indeplini visurile. Unii nu cred ca eroii exista cu adevarat, dar asta numai pentru ca nu te-au intalnit pe tine. Tu esti cel care mi-a spus intotdeauna ca pot sa realizez imposibilul daca ma straduiesc suficient, si datorita tie sunt acum ceea ce sunt. Dragostea ta m-a facut sa cred cu adevarat in mine. Iti multumesc pentru sprijin si pentru sfaturile tale pretioase. Stiu ca nu am fost intotdeauna copilul perfect, dar tu ai fost mereu tatal perfect. Iti multumesc pentru ca mi-ai reparat jucariile pe care le-am stricat in copilarie si pentru ca m-ai invatat cum sa repar singur greselile pe care le voi face in viata. Bucura-te de ziua ta de nastere. La multi ani!Si sa nu uiti niciodata ca te iubim.
FOTO Accidentul lui Cătălin


