Accidente mortale în serie în weekend-ul 26, 27 iunie. Cel puțin 14 persoane au murit în numai două zile, potrivit datelor făcute publice de autorități.
COVASNA
Doi oameni și-au pierdut viața și alți patru au fost răniți într-un accident petrecut duminică, în jurul orei 13:10 pe DN11, la ieșirea din localitatea Sântionlunca spre Ozun. Accidentul s-a produs după ce mașina a intrat pe contrasens.
„Din primele cercetări a rezultat faptul că unul dintre autoturisme a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism ce se deplasa din sens opus. În urma accidentului a rezultat decesul șoferului și a pasagerului din dreapta față, din autoturismul care a intrat pe contrasens (în vârstă de 53 și respectiv 54 de ani) precum și rănirea pasagerilor aflați pe bancheta din spate (19 și 21 de ani). De asemenea, în urma impactului a rezultat și rănirea conducătorului celuilalt autoturism și a pasagerei din dreapta, în vârsta de 21, respectiv 22 de ani”, a transmis Poliția Covasna.


VÂLCEA
Un bărbat de 35 de ani a murit duminică într-un accident în localitatea Milostea, la limita dintre județele Gorj și Vâlcea. În accident au fost implicate două autovehicule în care se aflau câte patru persoane. Mașinile erau conduse de doi tineri de 18 și 22 de ani.
„Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr de 22 de ani, din comuna Alimpești, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Polovragi, din direcția municipiului Târgu Jiu către orașul Horezu, la plecarea de pe loc dintr-o parcare situată pe partea dreaptă a direcției sale de deplasare, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, din comuna Slătioara, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma evenimentului rutier a rezultat decesul unui bărbat de 35 de ani, din comuna Cernișoara, județul Vâlcea, pasager în autoturismul condus de tânărul de 18 ani, precum și rănirea conducătorilor auto, a unei femei de 60 de ani și a unui minor de 4 ani, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
La sosirea echipajelor de intervenție, bărbatul în vârstă de 35 de ani nu prezenta semne vitale.
În urma multiplelor traumatisme suferite, pentru copilul în vârstă de 4 ani a fost solicitat elicopterul SMURD.

CONSTANȚA
Un cumplit accident rutier în urma căruia un bărbat a decedat, iar o femeie și doi copii au fost răniți s-a produs, duminică și pe DN 22 în județul Constanța.
Potrivit IPJ Constanța, tragedia s-a produs pe DN 22, dinspre Constanța spre Tulcea, în jurul orei 22.00.
Un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma impactului a rezultat decesul la fața locului a conducătorului auto, de 40 de ani, precum și vătămarea corporală ușoară a unei femei, de 35 de ani și a doi minori, de 7, respectiv 10 ani, pasageri în autoturism.

TIMIȘ
Două autoturisme s-au ciocnit duminică pe autostrada A1 în apropiere de Orțișoara, în județul Timiș, iar în urma impactului o femeie de 32 de ani a murit. De asemenea, în urma accidentului a fost rănită o femeie de 46 de ani, pasageră în același autoturism.
Potrivit primelor informații prezentate de presa din Timiș, un autoturism staționa pe banda de urgență, iar un șofer de 28 de ani cu un BMW X5 l-ar fi lovit în plin.


CLUJ
Un bărbat de 56 de ani a murit, în urma unui accident rutier produs, duminică dimineață, pe DN1C, în municipiul Dej din județul Cluj.
Salvatorii au fost alertați în jurul orei 6.40.
Potrivit IPJ Cluj, șoferul de 56 de ani, care se deplasa pe strada Vâlcele din municipiul Dej, din direcția Gherla spre Dej, a părăsit sensul de deplasare, trecând pe sensul opus și intrând în coliziune cu un cap de pod.În urma impactului, a survenit decesul conducătorului auto, care se afla singur în autoturism.
Au fost aplicate manevre de resuscitare pentru bărbatul extras din autoturism, însă fără a-i putea readuce semnalele vitale.


OLT
Un grav accident rutier în urma căruia un tânăr de 27 de ani, pieton, și-a pierdut viața s-a produs, sâmbătă seară, și pe raza localității Bobicești din județul Olt.
Potrivit IPJ Olt, accidentul s-a produs în jurul orei 22.30, pe strada Comăneşti, din comuna Bobiceşti.
În evenimentul rutier a fost implicat un autoturism condus de un tânăr, de 23 de ani, din comuna Oboga și un pieton, un bărbat, de 27 de ani, din comuna Bobiceşti.
Șoferul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, poliţiştii efectuând cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
VRANCEA
Două persoane au murit sâmbătă după ce mașina în care se aflau s-a ciocnit cu un tractor în afara localității Măicănești, din județul Vrancea. Victimele aveau 23 și 44 de ani.
„Echipajul de descarcerare a extras din autoturism 2 victime, de sex masculin, una în vârstă de 23 de ani, cealaltă în vârstă de 44 de ani, ambele fără semne vitale, echipajul SAJ, prezent la fața locului, constatând decesul acestora. Echipajul SMURD a preluat de la locul accidentului o persoană de sex feminin care prezenta atac de panică (soția uneia dintre victime, care a venit ulterior acolo). Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor (PSI), la locul evenimentului”, a transmis ISU Vrancea.
Momentan nu se știe cine se face vinovat de producerea accidentului și nici care dintre cele două persoane decedate era la volanul mașinii.


GIURGIU
Un copil de 4 ani și un bărbat de 40 de ani și-au pierdut viața sâmbătă seara după o coliziune între un autoturism și un tir pe DJ 601, în zona pădurii din localitatea Malu Spart, județul Giurgiu.
În autoturism se aflau trei adulți și un copil, iar în tir doar șoferul.
Conducătorul autoturismului și o pasageră au fost găsiți încarcerați și au fost extrași din autoturism cu ajutorul accesoriilor de descarcerare.
Șoferul, în vârstă de 40 de ani și un băiețel în vârstă de 4 ani au decedat.
Echipajele medicale au preluat o femeie, în vârstă de 35 de ani, pasageră în autoturism, inconștientă și îi acordă primul ajutor. Cea de-a patra persoană din autoturism, o femeie de 37 de ani, a suferit un atac de panică.

IALOMIȚA
Doi soți, de aproximativ 45 de ani, au murit sâmbătă dimineață după ce mașina în care se aflau a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 34 de ani. Accidentul a avut loc pe DN 2A, localitatea Misleanu. Cei doi soți erau din Constanța.

ALBA
Un motociclist în vârstă de 46 de ani a decedat sâmbătă 26 iunie, în jurul orei 14.00, într-un accident rutier petrecut pe raza localității Mărtinie – Șugag.
Motociclistul a murit în urma unei coliziuni cu un autoturism.
„La data de 26 iunie 2021, in jurul orei 13:00, un bărbat, de 46 de ani, din municipiul Marghita, județul Bihor, în timp ce se deplasa pe o motocicletă, pe DN 67C, la km 125, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat, de 68 de ani. În urma accidentului rutier, motociclistul a decedat. Conducatorul autoturismului a fost testat cu apartul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, transmite IPJ Alba.
Bărbatul decedat era din județul Bihor.
