2 ani și șase luni de închisoare, după ce Gabriela Rîpan a murit la 20 de ani

Sentință într-unul dintre cele mai mediatizate accidente cu tineri din ultimii doi ani.

Tânărul de 19 ani care a provocat un accident de circulaţie cumplit în 2019, în Cluj, în care şi-a pierdut viața prietena sa, Gabriela Rîpan, o studentă de doar 20 de ani, și-a aflat zilele trecute pedeapsa. Tânărul se afla la volanul autoturismului fetei, când ar fi făcut o depășire neregulamentară, pe fondul vitezei, care i-a fost fatală Gabrielei.

La mai bine de doi ani de atunci, șoferul, Tudor Cîrje, a fost condamnat la ”pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”. De asemenea, instanța a dispus acordarea de daune.

Prima reacție a familiei fetei

„O vreau înapoi”, a fost prima reacție a mamei tinerei care a decedat în accident. Gabriela era fiica unui om de afaceri din Suceava.

Întrebat cum i se pare verdictul instanței, Vasile Rîpan a declarat, citat de Ziardecluj: 

„Vom citi sentința cu atenție și deosebit interes. O vom analiza la rece, dar în tot cazul vă putm spune că vom face apel la Curtea de Apel Cluj, pentru că nu avem cum să fim mulțumiți de această decizie. Este mult prea blândă și fetița noastră ne-a fost luată la 20 de ani. Fapta a fost deosebit de gravă. Decizia ni se pare inumană, injustă. Pentru că fetița noastră nu mai este. El (Tudor Cîrje), indiferent de anii de pedeapsă pe care îi primește, se va întoarce acasă. Dar pe fetița noastră nu ne-o poate aduce nimeni înapoi”. 

Accidentul a avut loc pe 21 ianuarie 2019, în jurul orei 03:00, pe DN1 E60, pe raza comunei Florești, din județul Cluj.

Poliția arăta că după primele cercetări că un tânăr, de 19 ani, din Florești, în timp ce conducea autovehiculul pe DN1 E60, pe raza comunei Florești, în afara localității, dinspre Huedin spre Cluj-Napoca, ar fi efectuat o manevră de depășire neregulamentară, peste marcajul longitudinal simplu continuu. Astfel, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp al unui panou de informare situat pe spațiul verde, după care s-a oprit în șanțul de colectare a apelor pluviale.

În urma impactului, conducătorul auto a fost rănit grav, iar o tânăra, de 20 de ani, din Suceava, pasageră în autovehicul, a decedat.

„În urma testărilor preliminare efectuate la unitatea medicală, se pare că tânărul ar fi consumat substanțe psihoactive”, spuneau polițiștii.

Ulterior, Poliția a transmis că de fapt, rezultatul de Analiză Toxicologică este negativ, ceea ce înseamnă că șoferul nu a consumat nici droguri.

În urma accidentului Tudor Cîrje a rămas infirm. Recent, acesta a întocmit o scrisoare depusă la dosar în care cerea clemență.

”Oricât mi-aș dori in prezent să dau timpul înapoi nu pot și îmi asum in totalitate vina pentru uciderea din culpă a Gabrielei. La data producerii accidentului subsemnatul eram student in anul I, FSEGA dar si lucram in acelasi timp, ulterior am reusit să ma reinscriu la Facultate, insă forma la distantă, la ingineria mediului in cadrul USAMV. Legat de trecutul subsemnatului vă rog să aveti in vedere faptul că nu am antecedente penale, nu am creat probleme, dimpotrivă am fost mereu îndrăgit de profesori si cu rezultate bune la școală, iubind totodată sportul. De-a lungul anilor am participat la diverse concursuri, olimpiade sau jocuri sportive, fiind apreciat de către profesori, colegi și prieteni, nefiind cunoscut ca o persoană care creează probleme, consumator de substanțe sau băuturi alcoolice.

Sunt foarte afectat cu atât mai mult cu cat se poate observa, în ciuda celor apărute în mass-media, sunt un tanar fără antecedente penale, care provin dintr-o familie monoparentală în care mi-au fost insuflate respectarea valorilor morale fiind crescut într-un spirit de ajutorare a semenului. Vă rog să-mi acordați o șansă și să-mi aplicați o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere, regret enorm cele intamplate si am depus tot efortul pentru a mă reintegra în societate în ciuda handicapului grav pe care il am. Anexăm prezentului memoriu o parte din diplomele subsemnatului din care rezultă că am avut note bune și foarte bune, am participat de-alungul anilor la zeci de concursuri locale si naționale (matematică, engleză), fiind totodată o persoană căreia i-a plăcut foarte mult sportul. Regret enorm faptul că datorită culpei exclusive a subsemnatului Rîpan Gabriela a decedat, eveniment care mi-a schimbat viața pentru totdeauna.

Sunt o persoană care conștientizează pe deplin situația în care mă regăsesc și consecințele faptei mele care au provocat decesul Gabrielei Nu mai doresc să beneficiez de dreptul de a conduce, elemente pe care vă rog să le aveți în vedere cu ocazia individualizării pedepsei deoarece consider că in cazul subsemnatului caracterul represiv al sanctiunii poate fi atins si prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Rog respectuos să-mi acordați o șansă deoarece cu certitudine în cazul subsemnatului o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere este suficientă pentru realizarea scopului. Nu cred că este o pedeapsă mai mare decât aceea să mă trezesc zilnic infirm ca urmare a unui accident în care resimt zilnic vinovăția faptului că Rîpan Gabriela persoană dragă mie a decedat”, a conchis Tudor Ștefan Cîrje.

Lasă un comentariu