Alt final de săptămână negru pe șosele.
Un tânăr motociclist a murit sâmbătă, 15 mai, după ce s-a ciocnit cu un autoturism în județul Prahova.
Motociclistul a fost inițial declarat inconștient, fiind solicitat si un elicopter SMURD, însă nu a mai putut fi salvat.
Tânărul se numea Andrei Cătălin și avea 21 de ani, au anunțat apropiați ai acestuia. Poliția din Prahova a transmis inițial că în acccident au fost implicati un șofer de 50 de ani și un motociclist de circa 24-25 de ani. Și șoferul autoturismului, care nu consumase alcool, și motociclistul circulau dinspre comuna Iordacheanu către ieșirea din Urlați, oamenii legii urmând să stabilească cu exactitate cine se face vinovat de producerea tragediei.
Potrivit profilului său de pe Facebook, tânărul decedat a studiat la Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești și era foarte pasionat de motoare. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Cătălin scria în februarie 2020: „Prefer sa mor de pasiune decât de plictiseală”.
La scurt timp după tragicul eveniment, un cunoscut al tânărului și-a exprimat pe rețeaua de socializare regretul că băiatul nu l-a „ascultat” în legătură cu condusul: „Andrei Cta !!! Mereu ti-am spus în felul meu ce este mai bine și urăsc că nu m-ai ascultat niciodată dar asta este viața pe două roți. Veghează împreună cu toți cei pierduți peste noi până ne vom revedea”.
Potrivit unui alt mesaj de condoleanțe, tânărul le-ar fi spus în trecut unor prieteni: „Dacă viteza mă va ucide, voi să nu mă plângeți”.
FOTO Motociclistul decedat






TULCEA
Tot la acest sfârșit de săptămână, un copil de 12 ani, pieton, a murit după ce a fost lovit de un șofer de 18 ani în județul Tulcea, pe DJ222B. Tragedia s-a produs vineri seara.
“Din primele verificări a reieșit că, un tânăr de 18 ani din localitatea Topolog, în timp ce conducea un auto din direcția Topolog către Sâmbăta Nouă, a accidentat un minor de 12 ani din municipiul Tulcea, care se angajase în traversarea străzii. În cel mai scurt timp, la fața locului s-au prezentat mai multe echipaje de poliție, dar și un echipaj de ambulanță al Spitalului Județean de Urgență Tulcea, care a procedat la efectuarea de manevre de resuscitare, însă, din păcate, minorul a decedat”, a transmis Poliția Tulcea.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,Ucidere din culpă “.

BRAȘOV
Patru persoane au murit vineri dimineață, 14 mai, după o coliziune frontală între un autoturism și un TIR, în județul Brașov.
Șoferul TIR-ului a fost arestat la o zi după accident.
„Conducătorul auto al ansamblului de vehicule format din autoutilitară și semiremorcă, identificat ca fiind un bărbat în vârstă de 42 ani, din județul Călărași, a fost reținut pentru 24 ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventiva al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, iar la data de 15 mai 2021 instanța a dispus măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 zile.
Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, a informat IPJ Brașov.
Accidentul a avut loc pe DN 13 Brașov-Sighișoara, la kilometrul 22, la ieșire din localitatea Rotbav, județul Brașov.
Dintre cele 4 persoane decedate, două erau încarcerate, a precizat ISU Brașov. Victimele sunt bărbați și se aflau în autoturismul implicat în accident. E vorba de un tată și fiul său și de doi prieteni, potrivit unor mesaje postate pe Facebook. Autoritățile nu au comunicat vârsta lor.
La fața locului s-au deplasat 3 echipaje SMURD, 1 echipaj pentru descarcerare, 2 echipaje cu apă și spumă.
Și TIR-ul, și autoturismul au ieșit de pe carosabil și au ajuns pe câmp în urma impactului. Șoferul TIR-ului ar fi pătruns pe contrasens.
FOTO/VIDEO Brașov

