.
Un tânăr de 20 de ani a fost reținut de polițiștii din Ilfov după ce a provocat un accident soldat cu moartea unui copil de 14 ani și rănirea altor două persoane. Tânărul nu avea permis, au stabilit polițiștii.
Potrivit IPJ Ilfov, accidentul a avut loc la mijlocul lunii ianuarie 2021 pe DJ 402, Gagu-Petrăchioaia.
Conform polițiștilor, tânărul de 20 de ani, aflat la volanul unei mașini, a pierdut controlul asupra autoturismului, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un stâlp, după care s-a răsturnat, oprindu-se pe câmp.
În urma accidentului, un copil de 14 ani a murit, iar alți doi pasageri au fost răniți.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deținea permis de conducere. În urma testării șoferului cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost negativ.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore.
Cercetările în acest caz continuă într-un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
